ro Un tânăr de 20 de ani din localitatea Sopteriu, județul Bistrița-Năsăud, a fost implicat într-un incident de violență domestică, fiind acuzat că și-ar fi agresat tatăl, în vârstă de 42 de ani.
Evenimentul a avut loc pe 4 august, după ce polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 despre o agresiune la locuința victimei.
La fața locului, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechinta au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri și consumului de alcool, fiul ar fi lovit tatăl cu un briceag.
Victima a fost găsită conștientă și a fost preluată de un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Imediat după incident, tânărul a fugit de la locul faptei, fiind căutat și depistat ulterior într-o zonă cu vegetație din apropierea casei.
Citește articolul complet pe Bistrița Expres
Deschide articolul →