Sursa foto: mediafax.ro
Sursă: Mediafax.ro
Citește și: Nicușor Dan face consultări pentru desemnarea celui de-al patrulea premier în 4 luni
În 2026, cursa pentru controlul gazelor naturale din estul Mediteranei se intensifică, iar accentul nu mai este doar pe deținerea zăcămintelor, ci și pe infrastructura de transport și procesare, conform El País.
Egipt și Turcia se află în centrul acestei competiții, fiecare având strategii diferite pentru a-și asigura poziția pe piața energetică regională. Egiptul are avantajul de a dispune de instalații de lichefiere a gazelor naturale (GNL) capabile să exporte pe scară largă, fiind singura țară din regiune cu astfel de facilități funcționale în prezent.
De ce contează infrastructura în disputa gazelor din Mediterana
Controlul infrastructurii energetice devine la fel de important precum deținerea zăcămintelor. Cyril Widdershoven, expert în domeniu, afirmă că "Istoria Mediteranei de Est s-a schimbat de la «cine deține gazul» la «cine controlează căile de acces pe piață?»".
- Egiptul are terminale de export GNL la Idku și Damietta, facilitând exporturile maritime.
- Infrastructura egipteană permite reexportul gazelor din Israel, inclusiv din zăcămintele Leviathan și Tamar.
- Cipru a încheiat acorduri cu Egiptul pentru reexportarea gazelor sale naturale.
- Egiptul și-a extins capacitatea de regazificare prin nave plutitoare specializate.
- Conflictele regionale și scăderea producției interne afectează stabilitatea infrastructurii egiptene.
Ce strategie adoptă Turcia pentru controlul gazelor
Turcia adoptă o abordare diferită, vizând transformarea țării într-un hub regional de gaze. Ankara diversifică sursele de aprovizionare, dezvoltă gazoducte și extinde capacitățile de stocare, pentru a-și asigura independența energetică.
Poziția geografică a Turciei, la intersecția dintre Rusia, Europa și Orientul Mijlociu, îi oferă un avantaj major în accesul la resurse și în relațiile cu marii furnizori de energie, precum Rusia și Iran.
Relațiile strategice și infrastructura de terminale de regazifiere permit Turciei să devină un centru de distribuție pentru gazele din regiune, consolidându-și astfel poziția pe piața regională.
În concluzie, în 2026, disputa pentru controlul gazelor din estul Mediteranei se mută pe terenul infrastructurii, nu doar pe cel al resurselor, iar Egipt și Turcia sunt principalele protagoniste ale acestei competiții.